Ultimele luni au fost o provocare pentru întreaga familie BabySpa, de la instructori și elevi până la părinți. Din fericire pentru toată lumea, pare că se anunță zile mai senine în care ne putem revedea în siguranță. De altfel, acesta este unul dintre cuvintele care au stat întotdeaun
Specialiștii în educație acvatică recomandă înscrierea copilului la înot de la o vârstă care, de multe, ori, pare neverosimilă pentru părinți, respectiv începând cu 4 luni. Chiar dacă micuții par ființe foarte fragile, și din multe puncte de vedere așa e, adevărul este că în primele l
Inotul este mai mult decat un simplu sport, beneficiile sale fiind dovedite de tot mai multe studii. Terapia acvatica face referire la efectele sanatoase ale miscarii in apa, atat in preventie si recuperare, cat si ca mijloc antistres si de recreere.
Daca v-ati intrebat care este varsta optima pentru a merge cu bebelusul la piscina, ei bine venim cu vesti bune: nu este niciodata prea devreme pentru a merge cu cel mic la bazin. Mediul acvatic nu le este strain micutilor, dezvoltandu-se in lichidul amniotic din burtica mamei, asadar
Inotul reprezinta singurul tip de miscare pe care il poate practica pana si bebelusul, fiind astfel un sport recomandat adesea copiilor atat ca mijloc de educatie si distractie, cat si ca forma terapeutica.
Inotul pentru bebelusi reprezinta o activitate pe care acestia o pot practica independent chiar inainte de a merge sau de a sta in sezut. Apa le sustine greutatea, le incurajeaza reflexele capatate deja in burtica mamei si le protejeaza articulatiile, in apa neexistand riscul de accid